31 iulie 2020

Acuzaţii aduse liderilor USR-Plus: Cele mai ipocrite creaturi de laborator

Gabriel Pecheanu

Dan Iulian Croitoru, desemnat iniţial de PNL candidat la Primăria Sectorului 5, a anunţat că se retrage. El afirmă că nu este „omul lui Vanghelie” şi a spus despre liderii USR PLUS că sunt „cele mai ipocrite creaturi de laborator ale politicii româneşti care au revărsat asupra sa gunoaie”.

Sursă foto: Mediafax

„Familia şi prietenii mă sfătuiesc să renunţ la cursa pentru obţinerea candidaturii PNL la Sectorul 5. Gunoaiele revărsate asupra mea de cele mai ipocrite creaturi de laborator ale politicii româneşti – liderii USR-Plus (personaje incapabile să bată un cui, care nu-şi merită electoratul formidabil, format din oameni informaţi, implicaţi şi dornici de schimbare) – i-au afectat şi dezamăgit. Şi pe ei, şi pe mine. Mintea şi inima îmi spun, de asemenea, să renunţ. Într-o lume în care minciuna, calomnia şi ipocrizia sunt principalele instrumente de negociere politică, nu am, în principiu, ce să caut. Sunt, la urma-urmei, un om obişnuit care are ce face şi în afara administraţiei sau politicii. Mă retrag, aşadar, deşi am în spate votul şi susţinerea colegilor mei din PNL-Sector 5 (inclusiv al preşedintelui Cristian Băcanu), cărora le mulţumesc încă o dată pentru sprijin şi pe care îi asigur de toată preţuirea şi prietenia mea”, a scris pe Facebook Dan Iulian Croitoru.

El precizează că se retrage şi pentru a se putea apăra public de „acuzaţiile mincinoase” lansate de liderii USR-Plus.

„Până acum, am tăcut, <spre binele alianţei>. Acum sunt dator faţă de mine însumi, faţă de ai mei şi faţă de cei care mă cunosc, să mă apăr. Nu sunt omul lui Vanghelie. Sau sunt, în măsura în care Claudiu Năsui sau Vlad Voiculescu vin din familii de oameni obişnuiţi, lipsiţi de privilegii în comunism, şi nu de foşti securişti implicaţi în devalizarea României, în anii tranziţiei. Sunt omul lui Vanghelie în măsura în care Dan Barna ar fi un antreprenor capabil să reuşească prin propriile forţe, şi nu un parazit îmbogăţit din contracte cu statul sau un lider confecţionat la apelul bocancilor. M-am luptat cu Vanghelie aproape un deceniu, din postura de consilier local. Am fost printre primii care i-au contestat metodele de baron local, arătând că abordarea lui asupra administraţiei duce într-o fundătură, ne condamnă la subdezvoltare. I-am stat ca un os de peşte în gât, iar viceprimar am ajuns împotriva voinţei lui. M-au votat consilierii, iar Marian Vanghelie ai fi zis că a înghiţit o broască. Dovada? Cât am fost viceprimar, nu mi-a delegat nicio atribuţie. Cum spunem noi, în administraţie, ascuţeam creioane. O ştiu toţi cei care au fost alături de mine în acei ani... Acesta este adevărul. Un adevăr greu de admis de către cei care şi-au clădit cariera publică pe vorbe goale, pe lozinci şi pe minciuni. Altfel, dragi prieteni, vă asigur că, indiferent de gustul amar produs de această aventură cu multe pete urâte, politicianiste, voi rămâne acelaşi Croitoru pe care-l cunoaşteţi. Cu mintea limpede şi inima sus”, a conchis Croitoru.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .