25 septembrie 2020

Acuzaţii pentru Barna: E inadmisibil să preluaţi tehnicile de manipulare ale PSD

Gabriel Pecheanu

Eugen Tomac, liderul PMP, l-a somat pe preşedintele USR, Dan Barna, să elimine de pe toate reţelele de socializare mesajele „mincinoase şi manipulatoare”: „E inadmisibil să preluaţi tehnicile de manipulare ale PSD pe care, până de curând, le-aţi criticat şi dezavuat”.

Sursă foto: Mediafax

„Vă somez public să eliminiaţi de pe toate paginile reţelelor de socializare pe care le folosiţi mesajele mincinoase şi manipulatoare precum este cel alăturat! În acelaşi timp, vă solicit public să nu mai transmiteţi sms-uri de dezinformare, de inducere în eroare a bucureştenilor cu privire la alegerile din 27 septembrie. Este inadmisibil să preluaţi, în campania pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, tehnicile de manipulare ale PSD pe care, până de curând, le-aţi criticat şi dezavuat”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El mai spune că bucureştenii vor sancţiona USR la vot pentru aceste derapaje anti-democratice.

„Nu puteţi voi fura şi dezinforma cât pot bucureştenii vota!”, conchide liderul PMP.

El a postat şi o captură de pe pagina de Facebook a USR, în care apare fotografia lui candidatului PMP la primăria generală a Capitalei, Traian Băsescu, însoţită de textul„ „dacă vrei să scapi de Gabriela Firea, votează Nicuşor Dan”.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .