15 octombrie 2020

Alexandru Rafila îşi anunţă oficial candidatura pe listele PSD la alegerile parlamentare

Gabriel Pecheanu

Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, îşi anunţă, joi seara, candidatura pe listele PSD la alegerile parlamentare. „Vă mulţumesc că aţi dat curs invitaţiei noastre şi sunt covins că veţi face ce trebuie în Parlament”, a spus Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Sursă foto: Mediafax

„Aşa cum am promis de când am preluat funcţia de preşedinte al PSD, am spus foarte clar că partidul trebuie să se deschidă în primul rând pentru specialiştii din prima linie. Îi mulţumesc că s-a alăturat echipei noastre şi sunt ferm convins că această luptă cu pandemia nu e una de conjuctură. E o luptă de durată. România şi românii au nevoie de specialişti în Parlament care să facă legislaţia în această luptă cu pandemia. Guvernul nu gestionează această luptă cu pandemia. Gravitatea situaţiei parcă nu reuşeşte să-i capaciteze în direcţia în care trebuie să acţioneze nişte demnitari şi să se oprească din această campanie electorală”, a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.

Alexandru Rafila a spus că unul dintre obiectivele lui este o legislaţie care să garanteze accesul universal la servicii de sănătate.

„A fost un pas dificil pentru mine, dar având în vedere că am avut o carieră administrativă în spate, am considerat că am suficient de multă experienţă încât să pot să ajut nu neapărat PSD, ci această ţară, să avem o legislaţie care să facă posibil un deziderat pe care nu l-am atins - accesul universal la servicii de sănătate”, a spus Rafila.

„Cunosc PSD, nu-l cunosc de mult pe domnul Ciolacu, şi a fost o întâlnire deschisă, sinceră, fără condiţii. (...) Dânsul a înţeles un lucru: eu mai întâi sunt medic şi voi respecta toate lucrurile care ţin de conştiinţa mea profesiinală şi în al doilea rând voi fi membru al PSD”, a mai spus medicul.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .