07 iulie 2020

Budăi: Solomon mi-a spus că avea mască. Înseamnă că avem parte de poliţie politică

Gabriel Pecheanu

Adrian Solomon mi-a spus că avea mască în acel moment, ceea ce înseamnă că avem parte de o poliţie politică şi o reacţie imediată, nu ca în cazurile Rareş Bogdan, Guran, Duncan sau al şedinţei PNL de la Iaşi, a declarat deputatul PSD Marius Budăi.

Sursă foto: Mediafax

”Am discutat cu dl. deputat Solomon. Dumnealui îmi spune că a avut mască în acel moment. Dacă acesta e adevărul înseamnă că avem parte de o poliţie politică şi o reacţie imediată, la fel cum am văzut ca la acel pensionar care-şi striga oful în faţa ministrului Muncii şi mă întreb de ce nu am avut această reacţie imediată şi în cazul Rareş Bogdan cu peste 100 de oameni, în cazul Guran, în cazul Duncan de la Caraş Severin, în cazul şedinţei PNL de la Iaşi. Eu sper ca poliţiştii din această ţară să-şi dea seama că sunt folosiţi în scop politic de către demnitarii actuali”, a declarat Marius Budăi.

Deputatul PSD Adrian Solomon a negat că ar fi fost amendat marţi dimineaţă pentru că ar fi refuzat să poarte mască de protecţie într-un fast-food din sectorul 3. „Am fost legitimat şi atât. Dacă voi primi vreun proces verbal, îl voi contesta în instanţă”, a declarat pentru MEDIAFAX Solomon.

„Nu este nimic adevărat în comunicatul Poliţiei. Am fost legitimat şi atât. Dacă voi primi vreun proces verbal, îl voi contesta în instanţă, iar Poliţia va trebui să demonstreze ce spune în comunicatele ei”, a declarat pentru MEDIAFAX deputatul PSD Adrian Solomon.

Potrivit unor surse judiciare, deputaţii Adrian Solomon şi Ioan Stativă au fost amendaţi, marţi dimineaţa, de poliţiştii din Capitală, după ce au refuzat să poarte mască de protecţie într-un fast-food din sectorul 3 şi au făcut scandal.

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, marţi dimineaţa poliţiştii au fost solicitaţi de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din sectorul 3, după ce un bărbat care se afla în interiorul localului a refuzat să poarte mască şi a devenit recalcitrant. În timpul discuţiilor purtate de poliţişti cu bărbatul, acesta le-a adresat expresii jignitoare şi a avut o atidudine sfidătoare. Acesta era însoţit de un alt bărbat care a avut un comportament similar. Poliţiştii i-au sancţionat pe cei doi bărbaţi cu două amenzi în valoare totală de 2600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice şi pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .