10 ianuarie 2020

Cei cinci paşi pentru declanşarea alegerilor anticipate. Calendarul PNL: Demisie a lui Orban sau asumare în februarie, reînvestire a unui „Guvern Orban 2”

Alina Mihai

În PNL există conturat un calendar pentru declanşarea alegerilor anticipate, iar prin acordul de vineri de la Cotroceni agreat de premierul Orban, cel de care depindea provocarea lor efectivă, acesta pare realizabil.

Sursă foto: Mediafax

Crucială pentru producerea efectivă a anticipatelor este luna februarie, iar dacă în acest termen nu se pune în mişcare întregul mecanism, atunci planul riscă să nu se mai încadreze în termenul maxim de iunie, simultan cu alegerile locale. 

Primul care a vorbit despre o strategie a fost Rareş Bogdan, europarlamentar şi prim-vicepreşedinte PNL, iar el prezentase etapele de urmat în următoarele trei luni: demisia premierului Orban în februarie, dizolvarea Parlamentului în martie, alegeri în aprilie 2020, un termen mai strâns decât cel oferit acum de premierul Orban care a spus că probabil vor fi organizate simultan cu localele.

Potrivit calculelor liberale, prezentate în decembrie de Rareş Bogdan, PNL mai avea nevoie de 24 de voturi pentru a configura o majoritate pro-anticipate. Atunci când le va avea, va declanşa procedurile, începând cu demisia Guvernului. „Deciziile sunt luate”, a spus fostul ziarist.

Întrucât Ludovic Orban a convenit asupra soluţiei anticipatelor, el va avea asigurat, mai mult ca sigur, un nou mandat de premier, după alegerile parlamentare anticipate, dacă vor fi câştigate de PNL. 

Calendar pentru anticipate. Cinci paşi:

1. Guvernul Orban să-şi dea demisia sau să fie demis prin moţiune de cenzură - februarie

2. Parlamentul respinge prima propunere a preşedintelui Iohannis de învestire a unui nou guvern - februarie

3. Parlamentul respinge şi a doua propunere a preşedintelui Iohannis de învestire a unui nou guvern - martie

4. În baza articolului 89 din Constituţia României, preşedintele Iohannis dizolvă Parlamentul, care nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 60 de zile de la prima solicitare, şi a respins două solicitări de învestitură - aprilie/mai

5. Preşedintele Iohannis emite decretul de organizare a alegerilor anticipate - aprilie sau iunie

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .