08 iulie 2020

Deputat PNL: Miza încleştării este cine va reprezenta stânga în viitoarea bătălie pentru Cotroceni: Ponta sau Firea?

Gabriel Pecheanu

Miza încleştării este cine va reprezenta stânga în viitoarea bătălie pentru Cotroceni: Ponta sau Firea, a afirmat miercuri deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.

Sursă foto: Mediafax

„Ca să înţelegem corect ce se întâmplă în această perioadă cu războiul Ponta-Firea pentru Primăria Capitalei, trebuie să ne raportăm la prezidenţialele din 2024. Pentru că, în realitate, miza încleştării de azi este cine va reprezenta stânga în viitoarea bătălie pentru Cotroceni: Ponta sau Firea? În 2019, cei doi au stat la cutie, ştiind că nu au şanse împotriva lui Klaus Iohannis. Au stat la cutie tocmai pentru a-şi conserva şansele pentru 2024, lăsând-o pe Dancilă să încaseze moştenirea sinistră a lui Liviu Dragnea”, a scris pe Facebook Ovidiu Raeţchi.

El apreciază că problema cu care Ponta se confruntă acum e următoarea: dacă Firea supravieţuieşte printr-o minune în faţa lui Nicuşor Dan, ea devine automat optiunea firească a PSD pentru prezidenţiale.

„Dacă PSD are candidat, Ponta dispare din ecuaţie - şi eşuează în marea ambiţie a vieţii sale. În schimb, daca Firea pierde acum, PSD se trezeşte, ca şi în 2019, fără un candidat real la prezidenţiale. Ca să rămână în fruntea PSD fără sa fie obligaţi să intre în luptă şi să piardă (cum s-a întâmplat cu Dăncila, Ponta, Geoană, Nastase) Ciolacu, Tudose, Grindeanu ş.a. îi vor ceda cu inima uşoară candidatura lui Ponta, care stă departe de PSD tocmai pentru că ştie că acest partid e ciuca bătăilor în prezidenţiale”, a adăugat liberalul.

El a mai afirmat că Ponta, cu alte cuvinte, e în acest moment într-o situaţie mult mai bună decât Firea.

„În timp ce ea e obligată să câştige localele, Ponta nu trebuie neaparat să devină primar - e suficient să-i saboteze campania Gabrielei Firea. Din acest punct de vedere, jocurile sunt deja facute. Ponta va găsi o soluţie să ia voturi de la Firea - prin candidatura lui sau a unui iepure util. În plus, primarul Negoiţă a fost deja extras din echipa Gabrielei Firea, căreia nu îi va oferi voturi în sectorul 3. Nici Daniel Florea, în sectorul 5, nu va trage pentru Firea - rivalitatea celor doi fiind notorie”, a apreciat deputatul PNL.

În opinia lui Raeţchi, necunoscuta rămâne daca Ponta va intra în luptă. 

”În mod paradoxal, Firea a ajuns în acest moment un candidat atât de slab şi de izolat, încât e mai util pentru dreapta ca ea să rămână în luptă şi să îşi împartă voturile cu Ponta/iepurele lui Ponta decât să îi lase scena deschisă lui Mickey Mouse. Faptul că Nicuşor Dan va fi noul primar al Capitalei devine o evidenţă sociologică. Dilema reală e care dintre candidaţii stângii e mai toxic pentru prezidenţialele din 2024 - şi asta e o întrebare tare grea”, a conchis Ovidiu Raeţchi.

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .