05 august 2020

Deputat USR: Ciceala a fost executată scurt şi brutal fiindcă nu făcea parte din tabăra potrivită

Gabriel Pecheanu

Deputatul USR Tudor Benga i-a criticat, miercuri, pe liderii formaţiunii, după înţelegerea cu PNL din Capitală. „Ana Ciceala a fost executată scurt şi brutal de leadershipul propriului ei partid fiindcă nu făcea parte din tabăra potrivită, aşa cum vor fi executaţi şi alţi oameni”, a afirmat el.

Sursă foto: Mediafax

„N-am zis nimic sâmbătă. N-am zis nimic nici duminică. Nici ieri nimic. De trei zile încerc să îmi adun gândurile şi sa zic ceva. Dar sunt super prins cu treburile de campanie la Braşov. Şi, sincer, după toţi anii ăştia, sunt şi sleit de toate bătăliile de principiu pe care le-am dus şi dintre care, multe, le-am pierdut. Poza aia cu Nicuşor, Barna, Orban şi Tudorache, poza care a făcut tura interneţilor sâmbătă seara, îmi dă aşa un mix de sentimente că mi-a luat trei zile să găsesc cuvintele potrivite. N-am tăcut niciodată în momentele cheie ale USR-ului şi n-o să tac nici acuma. Fiindcă în spatele pozei ăleia sunt multe alte poveşti care vor trebui spuse mai devreme sau mai târziu”, a scris pe Facebook Tudor Benga.

El a ţinut, însă, să precizeze că Nicuşor Dan merită absolut tot sprijinul pe care îl poate primi.

„Iar dacă pentru ca Nicuşor să câştige Primăria poza aia era necesară, atunci poza aia trebuia făcută şi cu asta basta. Este de fapt dovada vie a forţei şi rezilienţei extraordinare a lui Nicuşor faptul că adversari care au robotit ani de zile pentru a-i lua partidul şi a-l scoate din joc să fie nevoiţi să se alinieze în spatele candidaturii lui şi să zâmbească la cameră. Nicuşor primar general al Bucureştiului ar fi cea mai mare breşă în establishment-ul de putere din ţara asta de la parlamentarele din 2016 încoace. Şi şi pe aceea tot el a produs-o. Însă la breşa de atunci a contribuit masiv şi Cioloş. Ce a urmat a fost un joc în care nişte băieţi deştepţi au instrumentalizat cât se poate de machiavellic un conflict intre aceşti doi oameni pentru a pune mâna ei pe putere. Dar despre asta mai multe altă dată, că altceva e ce voiam să subliniez acum”, a adăugat deputatul USR.

El a mai afirmat că Ana Ciceala a fost „ca de obicei elegantă.

„Însă să fim cât se poate de limpezi: Ana Ciceala nu a fost sacrificată pe altarul unei înţelegeri care nu s-ar fi realizat altfel. Ana Ciceala a fost executată scurt şi brutal de leadershipul propriului ei partid fiindcă nu făcea parte din tabăra potrivită. Aşa cum şi mâine, sau in una două săptămâni cel târziu, va fi executat şi Emanuel Stoica, preşedintele filialei Diaspora, tot fiindcă nu face parte din tabăra potrivită. Aşa cum au mai tot fost şi vor mai tot fi executaţi oameni care au contribuit masiv la creşterea şi dezvoltarea organizaţiei de pe la începuturi. Şi vă spun toate lucrurile astea pentru nimic mai mult decât ca să rămână spuse. Mi-am promis mie când am intrat in politică acum 4 ani că dacă mă va prinde ziua în care să tac din gură în momente de cotitură doar ca să-mi fie mie bine atunci va fi vremea să îmi fac bagajele şi să mă retrag din sportul ăsta”, a conchis Benga.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .