22 iulie 2021

DNA: Un senator a încercat să influenţeze concursul pentru ocuparea de posturi la Ambulanţa Teleorman

Petru Mazilu

Sursă foto: Mediafax

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 iulie, a inculpatului Eugen Pârvulescu, senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice.

În sarcina acestuia „s-a reţinut comiterea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Potrivit procurorilor, în perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.

De asemenea, inculpatul le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar şi să nu se deplaseze la sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman.

În cazul în care inculpatul va încălca obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, precizează reprezentanţii DNA.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .