25 februarie 2020

Epidemia de coronavirus. 845 de oameni veniţi din China, verificaţi de SRI în România

Otilia Serescu

Un număr de 845 de oameni care s-au întors din China au fost verificaţi de Serviciul Român de Informaţii (SRI), a spus, marţi, vicepreşedintele Comisiei de control SRI, Marian Cucşa.

Sursă foto: Mediafax

„Audierea a două persoane din cadrul SRI, o persoană de la Apărarea Constituţiei şi o persoană de la Analiză şi Prognoză. Partea bună este că nu avem cazuri confirmate în acest moment de coronavirus în România. Ne-au trimis în scris şi au făcut şi o prezentare despre ce a însemnat coronavirus şi de când au avut ei informaţii şi care sunt paşii pe care i-au urmat de atunci. Ne-au adus la cunoştinţă că în perioada 15 – 25 ianuarie au verificat 825 de persoane care au venit de pe teritoriul chinez. De atunci nu au mai verificat persoane, că nu li s-a mai solicitat”, a afirmat vicepreşedintele Comisiei de control SRI, despre audierea reprezentanţilor SRI pe situaţia privind coronavirus.

Conform sursei citate, au existat trei întâlniri de situaţii de urgenţă la care au participat şi reprezentanţi ai SRI.

„Prima a fost în 27 ianuarie, a doua în 2 februarie şi ultima aseară”, a mai spus Cucşa.

Klaus Iohannis a anunţat că va convoca şedinţa CSAT miercuri, de la ora 14.00, unde vor fi discutate măsurile luate în contextul coronavirului şi strategia pentru combaterea unei epidemii la nivel naţional.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni seara, că situaţia în Italia a generat şi generează multă îngrijorare, mai ales în rândul românilor, astfel că, în acest context, a decis să convoace CSAT.

Credit FOTO: Profimedia

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .