22 iunie 2021

Eugen Tomac anunţă că Ion Iovcev, directorul singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol, a fost destituit din funcţie: Va fi consilierul meu la Parlamentul European

Gabriel Pecheanu

Ion Iovcev, directorul singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol, a fost destituit din funcţie, acuză europarlamentarul Eugen Tomac, care anunţă că Iovcev va fi consilierul său: „Decizia Ministerului Educaţiei de la Chişinău denotă dispreţ pentru educaţia în limba română, un gest care demonstrează cât se poate de limpede că pentru autorităţile autoproclamate de la Tiraspol şi susţinătorii lor şcoala românească din regiunea transnistreană reprezintă adevărata ameninţare generatoare de insomnii, nu prezenţa trupelor ruseşti”.

Sursă foto: Mediafax
„Această lovitură împotriva unui om demn nu va rămâne fără consecinţe! Ion Iovcev, directorul singurului liceu cu predare în limba română de la Tiraspol a fost destituit din funcţie! Aţi îndrăznit să umiliţi un om demn, care s-a jertfit timp de aproape trei decenii pentru a păstra vie conştiinţa românească la Tiraspol prin extraordinara sa activitate la Liceul “Lucian Blaga”, lucru care mă revoltă şi mă nemulţumeşte profund. Repet, această lovitură împotriva unui profesionist, a unui om de înaltă ţinută morală nu va rămâne fără consecinţe”, transmite Eugen Tomac.
 
Eurodeputatul anunţă că Iovcev va fi consilierul său la Parlamentul European.
 
„Decizia Ministerului Educaţiei de la Chişinău denotă dispreţ pentru educaţia în limba română, un gest care demonstrează cât se poate de limpede că pentru autorităţile autoproclamate de la Tiraspol şi susţinătorii lor şcoala românească din regiunea transnistreană reprezintă adevărata ameninţare generatoare de insomnii, nu prezenţa trupelor ruseşti.  Domnul Iovcev nu este singur! De săptămâna viitoare va fi consilierul meu la Parlamentul European. Voi fi alături de el şi voi solicita tuturor instituţiilor Uniunii Europene să intervină pentru a-i apăra pe cetăţenii R. Moldova care locuiesc în zona de conflict controlată ilegal de Federaţia Rusă. Încercarea de a-i reduce la tăcere pe cei care dau dovadă de curaj şi opun rezistenţă arată doar frica şi instabilitatea autorităţilor autoproclamate de la Tiraspol”, conchide Tomac.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .