22 februarie 2021

George Maior, rechemat din funcţia de ambasador al României în SUA

Gabriel Pecheanu

Preşedintele Klaus Iohannis l-a rechemat pe George Maior din funcţia de ambasador al României în Statele Unite ale Americii, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Sursă foto: Mediafax

 

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 şi a fost şef al SRI în perioada 2006-2015. Maior a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în ţară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreţionar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete privind rechemarea unor ambasadori, printre care Emil Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Federală Germania, Bogdan Mazuru (Austria), Vlad Vasiliu (Confederaţia Elveţiană şi în Principatul Liechtenstein), Ovidiu Dranga (Polonia), Steluţa Arhire (Republica Slovacă) şi Liviu-Petru Zăpîrţan (Sfântul Scaun şi pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta).

De asemenea, au mai fost rechemaţi Adrian-Gabriel Davidoiu (Regatul Norvegiei), Lilian Zamfiroiu (Marele Ducat al Luxemburgului), Manuela Breazu (Irlanda), Dan Iancu (Republica Azerbaidjan), Svetlana-Tatiana Iosiper (Japonia), Marcel Alexandru (Republica Algeriană Democratică şi Populară şi în Republica Niger), Nicolae Comănescu (Regatul Haşemit al Iordaniei), Nicuşor-Daniel Tănase (Statul Kuwait), Iulia Pataki (Republica Kenya, Republica Uganda, Republica Burundi, Republica Unită a Tanzaniei şi Republica Rwanda), Genţiana Şerbu (Republica Cuba, Haiti, Jamaica, Commonwealth Dominica, Federaţia Saint Kitts şi Nevis, Antigua şi Barbuda, Comunitatea Bahamas şi Barbados), Marius Constantin Borănescu (Republica Africa de Sud, Republica Namibia, Republica Botswana, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Zambia, Regatul Eswatini, Republica Seychelles, Republica Madagascar, Uniunea Comorelor şi Republica Mauritius), Monica-Mihaela Ştirbu (Republica Chile), Ştefan Mera (Republica Federativă a Braziliei, Republica Surinam şi Republica Cooperatistă Guyana), Dan Stoenescu (Republica Tunisiană), Mihai Ciompec (Republica Coreea) şi Cezar-Manole Armeanu (Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan şi în Republica Kârgâză).

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .