19 februarie 2020

Indignare la aliaţii clasici ai PNL. Candidatura lui Mihai Chirica la Primăria Iaşi din partea PNL: „un blat ordinar”, „un troc”, „o palmă dată ieşenilor”

Monitorul Partidelor

Susţinerea neprevăzută pe care PNL a anunţat că o acordă primarului Iaşului Mihai Chirica a generat reacţii negative chiar printre cei cu care liberalii ar putea forma alianţe locale pentru a-i schimba pe primarii în funcţie. Liviu Iolu, desemnat de PLUS în competiţia internă cu USR pentru alegerea candidatului unic la primăria Iaşi, a criticat anunţul făcut de un parlamentar liberal potrivit căruia PNL Iaşi a bătut palma cu actualul primar, Mihai Chirică.

Sursă foto: Mediafax

„Chirică reface lanţul de iubire dintre PSD şi PNL”, a scris Iolu pe Facebook şi îl numeşte pe actualul primar un frânar al dezvoltării oraşului de ani bun, incapabil să administreze un oraş cu un buget foarte mare. 

Iolu aminteşte de problemele de integritate ale primarului şi critică „realizările” acestuia.

„PNL a hotărât să-l adopte pe Chirica în ciuda problemelor de integritate ale acestuia. Situaţia juridică a primarului, cercetat în mai multe dosare, e cunoscută. Sper că, înaintea deciziei, şefii PNL au citit cum Chirica şi-a pus o casă de 700.000 de euro pe numele copilului de câteva luni pentru a-şi ascunde nişte bani pe care nu-i poate justifica. Sper că şefii PNL au citit investigaţiile de presă pe care jurnaliştii ieşeni le-au făcut în ultimii ani.

Probabil, criteriile „transferului” lui Chirica au fost „competenţa” şi „eficienţa” binecunoscute. Între „realizările" primarului amintesc construcţiile imobiliare haotice, lipsa soluţiilor pentru mobilitatea în centrul oraşului, poluarea ridicată, infrastructura de proastă calitate, administraţia înecată de birocraţie şi incompetenţă”, a scris candidatul PLUS. 

LIderul PLUS consideră că e vorba de „un blat ordinar pe care PNL îl face în speranţa că va câştiga câteva voturi în plus mizând pe primarul în funcţie. O renunţare de neînţeles, un troc între politicienii vechi care conduc reţele locale de corupţie de ani buni. E şi o palmă dată ieşenilor care se plâng de incompetenţa şi incapacitatea lui Chirica de a administra un oraş cu un buget foarte mare”.

Mihai Chirica a fost exclus din PSD după ce a intrat în conflict cu Liviu Dragnea şi şi-a continuat mandatul la primăria Iaşi ca independent. Presa locală a publicat o serie de  anchete privind averea şi afacerile imobiliare ale familiei acestuia, inclusiv o tranzacţie efectuată pe numele fiului său, când avea doar 11 luni.

Alianţa USR-PLUS, critică constantă a administraţiei Chirica, va alege între Liviu Iolu şi Cosette Chichirău pentru un candidat unic la Primăria Iaşi.

 

 

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .