25 septembrie 2021

Iohannis, la Congres: Nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să îşi dea demisia

Gabriel Pecheanu

Nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să îşi dea demisia, a spus Klaus Iohannis: „Sunt de neînţeles sabotajele venite din propriul partid”. Iohannis a fost întrerupt de liberalii din sală care scandau numele lui Ludovic Orban.

Sursă foto: Mediafax

„E imperativ să depăşim cât mai repede actuala criză. Această guvernare trebuie să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să îşi dea demisia. Cu atât mai mult, când prim-ministrul şi miniştrii liberali sunt atacaţi din toate părţile, întreg PNL ar trebui să dea dovadă de solidaritate şi să-i susţină cu toate forţele”, a spus Klaus Iohannis.

El a fost întrerupt de liberalii din sală, care scandau numele lui Orban.

„Sunt de neînţeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct ar putea fi explicabile prin prisma luptei electorale interne. Nu numai că PNL trebuie să rămână în continuare la guvernare, dar eu cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta”, adaugă şeful statului.

El a criticat modul în care s-a desfăşurat campania internă.

„Ne aflăm, şi nu pentru prima dată, într-un punct de inflecţiune, nu doar pentru PNL, cu şi pentru România. Trebuie să recunoaştem că nu a fost o campanie internă aşa cum mulţi ne-am fi dorit. PNL e un partid viu. Competiţia deschisă a fost mereu deschisă, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri pe idei, pe moţiuni şi pe proiecte. Să nu ne amăgim. Sub scuza campaniei internă au fost atacuri la persoană. Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure care sapă credibilitatea unui partid puternic”, afirmă Iohannis.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .