01 iunie 2020

Iohannis, mesaj de Ziua Internaţională a Copilului: Trebuie să facem faţă, cu mic cu mare, luptei cu virusul

Gabriel Pecheanu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, arătând că anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite, întrucât ”trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol”.

Sursă foto: Mediafax

”Dragi copii, anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite, întrucât trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Ştiu cât de greu v-a fost în aceste luni, departe de colegi, de prieteni, de activităţile pe care le făceaţi zilnic cu plăcere. Aţi făcut eforturi extraordinare şi v-aţi adaptat şcolii online, înţelegând astfel că educaţia rămâne la fel de importantă în tot acest timp. Vă mulţumesc pentru că aţi fost înţelegători şi că i-aţi protejat pe cei dragi, pe părinţi şi mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în faţa bolii”, se arată în mesajul preşedintelui transmis cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

El le-a urat copiilor care vor susţine în curând examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat mult succes.

”Anul acesta, condiţiile în care se vor desfăşura examenele sunt diferite, dar sunt convins că vă veţi descurca foarte bine! Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici şi că nu veţi lăsa nimic să stea în calea ambiţiilor voastre. Prin respectarea regulilor sanitare, fiţi aliaţii mei în această luptă împotriva virusului şi vă asigur că împreună vom depăşi cu bine această perioadă! La mulţi ani cu multe bucurii”, se mai arată în mesajul şefului statului.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .