11 ianuarie 2022

Ion Cristoiu: Îşi vor da seama SUA că Rusia, pusă cu spatele la zid, e gata să meargă până la război nuclear?!

Gabriela Antoniu

Publicistul Ion Cristoiu compară criza SUA-Rusia pe tema intrării în NATO a Ucrainei cu criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962, afirmând că, spre deosebire de atunci, Rusia este cea care se află cu spatele la zid, nu America. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

Sursă foto: Mediafax

„În Jurnalul meu video anterior, atît în comentariu, cît şi în interviul luat lui Adrian Severin, am asemănat Criza dintre SUA şi chestiunea intrării în NATO a Ucrainei cu Criza rachetelor din Cuba din octombrie 1962. Cînd se invocă evenimentele pe următorul eveniment. Omenirea sa aflat în imediata apropiere a unui Război nuclear apocaliptic, se scrie de regulă Criza rachetelor. Formularea exactă rămîne însă Criza rachetelor din Cuba. Aceasta deoarece în această criză au fost trei şi nu doi actori. Au fost John Kennedy, Nichita Hruşciov şi Fidel Castro.

Deşi mulţi comentatori şi chiar mulţi politicieni văd o asemănare între cele două Crize prin nota de suspans planetar, Criza rachetelor din Cuba nu suportă comparaţie cu Criza actuală în materie de tensiune isterică la nivelul Planetei. Fireşte şi Criza actuală poate duce la un război mondial distrugere) dar pînă acum cel puţin ea na oferit moment de suspans planetare.

În ce priveşte dramatismul, cele două Crize sînt de necomparat.

Există însă un punct comun al celor două Crize, dat de întrebarea Cine nu va ceda, deoarece e cu spatele la zid?

Pentru aceasta e nevoie să ne întoarcem la formula Criza rachetelor din Cuba.

În 2006, cînd Uniunea Sovietică era doar o amintire şi Cuba nu mai depinde de ajutorul URSS şi al Lagărului socialist, Fidel Castro poate permite în fine să facă dezvăluiri pînă atunci ţinute la secret.

În interviul acordat lui Ignacio Ramonet, publicat sub titlul Fidel Castro: Biografie pe două voci , Crizei rachetelor îi sînt consacrate 30 de pagini.

Potrivit lui Fidel Castro, cu opt luni înaintea Crizei rachetelor şi după zece luni de la înfrîngerea suferită de americani la Playa Giron, ruşii au informat Havana că se pregăteşte o invazie totală a SUA.

Se pregătea o invazie?

Debarcarea din Golful Porcilor, operaţiune din timpul preşedinţiei Kennedy a eşuat, deoarece America a evitat pe cît a putut o implicare directă. Debarcarea avea sa fie prezentata ca o operatiune a cubanezilor din exil. Petecul de pămînt cucerit urmat să fie instalat un Guvern provizoriu. Care Guvern, bazat pe declanşarea unei revoluţii naţionale împotriva regimului castrist, avea să ceară ajutor militar din partea SUA, ca singurul Guvern legitim. Eşecul Operaţiunii şi-a avut cauza în informaţii false date CIA lui Kennedy, potrivit regimului castrist şi în pragul prăbuşirii. John Kennedy sa supărat rău pe Agenţie şi a conchis că o invazie ar fi un dezastru. E un argument – ​​după opinia mea – că pe Nichita Hruşciov îl durea-n cot soarta Cubei. Prin invocarea invaziei iminente el voia să-i smulgă lui Castro acceptul de a instala rachete nucleare în coasta Americii. Fără acceptul Guvernului cubanez, manevra era imposibilă. Ipoteza că Uniunea Sovietică a vrut să instaleze rachete nucleare nu de dragul Cubei, ci de dragul unei victorii în cadrul jocului de şah care era Războiul rece (americanii aveau rachete nucleare în Turcia, instalînd propriile rachete în Cuba, ruşii îmbunătăţeau echilibrul de forţe strategice) e întărită şi de fapt că la cererea lui Castro ca ruşii să declare solemn că un atac împotriva Cubei şi un atac împotriva URSS, acestea au avansat imediat o altă soluţie:

Cea a instalarii rachetelor.

Aşadar, rachetele au fost instalate sub pretextul apărării Cubei de o iminente invazie americană.

Nu aminteşte asta de încercare SUA de a extinde NATO şi prin admiterea Ucrainei pe motiv că o invazie rusească e iminentă?

Cînd prin fotografiile făcute între 14-15 octombrie 1962 de un avion spion U2 (Castro se întreabă cum dracu de ruşii îşi expuseră bateriile aviatoare spion, pe care le lăsaseră să zboare deasupra Cubei) şi confirmată de defectorul Oleg Penkovsky, americanii se trezesc cu spatele la zid.

Din punctul de vedere al dreptului internaţional, dacă Guvernul cubanez era de acord, în Cuba putea fi instalat tot arsenalul nuclear sovietic. Dar din punct de vedere al siguranţei naţionale, America era obligată să reacţioneze. Amplasarea rachetelor nucleare în coasta sa constituie o ameninţare la adresa existenţei sale. Şi dacă ar fi vrut, Kennedy n-ar fi putut rămîne cu braţele încrucişate. Nici un american nu l-ar fi iertat, mai ales că gestul sovietic era eminamente agresiv, greu de explicat altfel decît ca exprimînd voinţa de a ataca.

Fără a ţine cont de ulii Războiului de la Washington (momentul se va repeta în cazul retragerii din Afganistan), Kennedy optează pentru o blocadă (carantină îi spune el) navală a Cubei. 183 de nave de război primesc ordine de a intercepta orice navă rusească în drum spre Cuba şi ao inspecta dacă are sau nu armament.

Momentul culminant vine în ziua de 24 octombrie 1962, cînd navele sovietice se apropie de blocadă. Cu excepţia petrolierului Bucureşti, acestea fac cale întoarsă. Calm la modul genial, Kennedy respinge propune militarilor de a fi atacat petrolier, pe motivul întemeiat că n-avea cum să transporte armament. Omenirea răsuflă uşurată. Îi trecuse glonţul pe la ureche.

De ce a cedat Uniunea Sovietică?

Sa spus după aceea că obţinuse concesii din partea americanilor – retragerea rachetelor din Turcia şi promisiunea verbală că nu va invada Cuba. Aceste concesii au fost cerute de Hruşciov pentru a nu ieşi boţit rău de tot din Criză. În realitate, sovieticii au cedat chiar din clipa cînd americanii au decis blocată.

Şi asta deoarece Nichita Hruşciov a realizat că America avea de gînd să meargă pînă la război nuclear.

Amplasarea rachetelor în Cuba era pentru URSS sau mutare într-un joc strategic. Pentru America, era o chestiune de supravieţuire. Moscova a cedat, pentru că la o adică, o durea în cot de soarta Cubei. Fidel Castro na fost ţinut la curent cu negocieri. Retragerea rachetelor sa făcut în urma negocierilor dintre Moscova şi Washington. La Havana vestea a stîrnit furia populaţiei. Cubanezii au ieşit pe străzi strigînd:

<Nikita, mariquita, la que se da non se quita!> (Nichita, poponarule, ceea ce dai nu primeşti înapoi!).

Pînă la urmă, Castro a trebuit să se resemneze. Na uitat însă toată viaţa dată de Criza rachetelor:

Cînd eşti o ţară mică, Marii Plantei se înţeleg peste capul tău.

Revenind la Criza actuală, vom descoperi imediat asemănarea cu Criza rachetelor din Cuba.

O pentru ţară – Ucraina – cere ajutor american a face faţă unei invazii ruseşti. Invazie de care CIA face mare caz.

America anunţă drept ajutor admiterea Ucrainei în NATO.

Pentru Rusia, decizia e ca amplasarea rachetelor pentru America. Apropierea NATO de granită sa pune la îndoială însăşi existenţa Rusiei. Cum să explice Putin celor peste 200 de milioane de ruşi că admiterea Ucrainei în NATO, un nou pas în încercarea Rusiei, dă seamă de dreptul stat de a face parte din orice alianţă vrea şi nu de voinţă a Americii de a încerca Rusia?

În octombrie 1962, America era cu spatele la zid.

În 2021, Rusia e cu spatele la zid.

În 1962, Rusia şi-a dat seama că America va merge pînă la război nuclear.

De aia a cedat.

În 2021, îşi va da seama SUA că acum Rusia e gata să meargă pînă la război nuclear?”

 

NOT Ă : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .