26 mai 2020

Ion Cristoiu, la „Marius Tucă Show”: Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl înlocuiască pe Ciolacu cu Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu

Bogdan Ciucă

Sursă foto: Mediafax
Sinteza emisiunii:
 
I.Cristoiu: În toate ţările UE  e o întrecere între state să grăbească relaxarea, toate guvernele au prezentat planuri de relaxare etapizată. La noi cred ca e un experiment, relaxarea întârzie.
 
În Grecia, azi s-au deschis tavernele, plajele sunt deschise din 4 mai, s-a facut un program de aducerea a turistilor străini. La hotel nu mai este autoservire. Pe plajă se păstrează distanţa între şezlongurile familiei. Grecii ne-ar primi la ei, dar Romania ne interzice plecarea. Serbia şi Bulgaria au acceptat şi noi am refuzat. Ei au facut un program etapizat. Asistăm la ei nu la o frânare, şcolile vor fi deschise de la 1 iunie, biserica grecească nu s-a lăsat condusă. Amezile au fost de 150 de euro, maximum. La ei, înainte de a pleca de acasă trimiteai un SMS la Ministerul de Interne şi primeai confirmarea. În timpul pandemiei toţi angajaţii au primit 850 de euro, pe 45 de zile.
 
 
Cei doi jurnalişti, Marius Tucă şi Ion Cristoiu, au schimbat apoi rolurile, Marius Tucă fiind cel care a răspuns la întrebări.
 
M. Tucă: Situaţia restaurantelor este dramatică. De Guvern depinde deschiderea lor şi de Primărie extinderea teraselor
În perioada aceasta restaurantele au supravieţuit prin delivery. Cei mai mulţi dintre angajaţi au intrat în şomaj tehnic. Oamenii, în perioada aceasta, au luat cel mult 2.000 de lei iar altfel luau dublu. În momentul în care o să deschidem o sa avem jumătate din clienţi. În Elvetia şi SUA,  jumatate din restaurantele care au deschis, au pierderi. Horeca va avea întalnire cu primarul general al Capitalei pentru extinderea teraselor. 
Noi am rearanjat toate terasele cu distanţă de 2 metri între mese şi 1,5 metri între persoanele care stau la masă. Toţi angajaţii, când vin la muncă li se ia temperatura. Se va face igienizarea permanentă a toaletelor. Mai sunt măştile şi pentru angajaţi, acestea sunt cheltuieli în plus.
În Franţa, statul a plătit chiria spaţiilor pe 3 luni. Noi am plătit chiria întreagă. O să vedeţi că la noi o să fie cele mai drastice măsuri.
 
M.Tucă: Tema principală în campania electorală va fi cum a fost gestionată România în vremea COVID-19. 
Criza economică acum începe. COVID-19 va fi calul de bătaie în campania electorală. Guvernul Orban va fi dat jos prin moţiune de cenzură. Nu va fi guvern de uniune naţională, pentru că Iohannis nu poate să conceapă, el vrea să aibă guvernul lui.
 
I.Cristoiu: Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl răstoarne pe Ciolacu şi să îl înlocuiască cu persoanalităţi gen Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştafănescu. Are nevoie de un PSD agresiv.
Acum se vede incapacitatea guvernului de a administra orice. Ei nu etapizeaza, ei nu pot prevedea nici cu 2 minute inainte.  Lui Orban i s-a dat un pom deja plantat si el nu s-a enervat. 
 
I.Cristoiu: Dan Barna nu poate fi agresiv 
El e un om de treabă, a fost înghesuit în colţul extremist, el nu este cu adevărat extremist, Barna nu poate fi nici de stânga, nici de dreapta.
 
I.Cristoiu: Rareş Bogdan nu poate fi candidatul PNL la Primăria Capitalei, atâta timp cât trăieşte Orban. Dacă Orban îl lasă pe Rareş Bogdan, acesta îi ia Partidul
Nicuşor Dan era o soluţie, Dar, deocamdată, Firea stă foarte bine din două motive: toţi primarii în exerciţiu au căştigat şi ei l-au deglijat pe Nicuşor Dan. 
 
 
Marius Tucă: Grecia a redeschis cafenele şi restaurantele, cum vă explicaţi?
 
Ion Cristoiu: Azi s-au deschis tavernele, plajele sunt deschise de pe 4 mai. S-a făcut un program de aducere a turiştilor străini. La hotel nu mai este autoservire. Pe plajă se păstrează distanţa între şezlongurile familiei. State, inclusiv România, interzic plecarea. Serbia şi Bulgaria au acceptat şi noi am refuzat plecarea. Ei au făcut un program etapizat. Şcolile vor fi deschise de la 1 iunie. Biserica grecească nu s-a lăsat condusă. Amenzile au fost de 150 de euro, maximum. La ei, înainte de a pleca de acasă trimiteai un SMS la ministerul de Interne şi primeai confirmarea. În timpul pandemiei, toţi angajaţii au primit 850 de euro, pe 45 de zile.
 
Marius Tucă: În UE e o întrecere între state să grăbească relaxarea. Toate guvernele au prezentat etapizat. La noi cred că e un experiment. Relaxarea întârzie, nu este etapizată. 
 
Ion Cristoiu: Care este situatia la restaurantele dumneavoastră?
 
Marius Tucă: Situatia este dramatică. În perioada asta, restaurantele au spravieţuit prin delivery. Cei mai mulţi dintre angajati au intrat în şomaj tehnic. Oamenii în perioada asta au luat cel mult 2.000 de lei, iar altfel luau dublu. În momentul în care o să deschidem, o să avem jumătate din clienţi. S-au făcut multe promisiuni, dar nu este nimic concret. Undeva în Elveţia, jumătate din restaurantele care au deschis, au pierderi. HoReCa va avea întâlnire cu primarul general al Capitalei.

Ion Cristoiu: De guvern depinde deschiderea, şi extinderea de Primărie.
 
Marius Tucă: Noi am rearanjat toate terasele cu distanţă de 2 metri între mese şi 1,5 metri între persoanele care stau la masă. Toti angajaţii, când vin la muncă, li se ia temeratura. Se va face igienizarea permanentă a toaletelor. Mai sunt măştile pentru angajati. Acestea sunt cheltuieli în plus.
 
Ion Cristoiu: Nu ar putea să suporte guvernul aceste cheltuieli în plus?
 
Marius Tucă: Încă nu s-a stabilit nimic, sunt discuţii. Am mai propus ceva guvernului. În toate ţările latine este pauză de masă, o oră. Guvernul ar putea sa dea ordonanţă de urgenţă să fie o oră liberă între 13:00 şi 14:00 şi oamenii să meargă la masă.
 
S-a vorbit să plătim taxele şi impozitele din 2020 în 12 rate egale în 2021, dar la anul trebuie să plătim dublu în fiecare lună.
 
Ion Cristoiu: Aţi putea să obţineţi un ajutor economic de la stat?
 
Marius Tucă: În Franţa, statul a plătit chiria spaţiilor pe 3 luni. Noi am plătit chiria întreagă. A stat HoReCa de vorbă cu premierul şi probabil că va mai fi săptămâna viitoare o întâlnire. O să vedeţi că la noi o să fie cele mai drastice măsuri.
 
În toată această perioadă de urgenţă nu am avut un singur protest. Oamenii au vrut să li se întâmple asta, au vrut să stea acasă. Domnul Astărăstoae a spus că a fost creată, de la bun început, o psihoză. Spaima a fost atât de mare, încât oamenii se uitau la noi ca la nişte extratereştri.

La început, Klaus Iohannis vorbea de o simplă răceală. Apoi a revenit şi a spus că virusul acesta ar fi adus sfârşitul lumii. Noi am fost ţinuţi sub această psihoză permanentă. Psihoza a fost la nivel modial. Prima a fost China. A venit în Europa, prima a fost Italia. Forţa exemplului s-a ţinut lanţ. Au fost imagini cu oameni care cădeau pe stradă.

A fost o permanentă stare de breaking news. Spaima este băgată până în măduva oaselor. Cum să iasă oamenii din casă? Aţi vazut breafingul cu ministrul Sănătăţii şi cu Ionel Dancă? A fost o comunicare atât de agresivă, încât a băgat populaţia lumii în sperieţi.
 
Ion Cristoiu: Ce concluzii grave se pot trage din aceasta experienta?
 
Marius Tucă: Că e uşor de panicat, lumea poate fi condusă prin tehnologia informaţiei, prin internet, prin Facebook şi prin televiziune.
 
Ion Cristoiu: Aşa cum s-a creat panică nu se poate crea şi ură? 
 
Marius Tucă: Ba da, absolut. Întotdeauna trebuie să existe sâmburele de adevăr, o chestiune adevărată. Omenirea începe să îşi pună din ce în ce mai multe întrebări, se întreabă dacă nu cumva virusul a fost creat în laborator. Se întreabă dacă a fost în regulă cu izolarea.

Ion Cristoiu: Va veni şi revolta?
 
Marius Tucă: Nu, cred că a trecut de mult timpul revoltei. Tema principală în campania electorală va fi cum a fost gestionată România în vremea COVID-19. Criza economică acum începe. COVID-19 va fi calul de bătaie în campania electorală. Guvernul Orban va fi dat jos prin moţiune de cenzură. Nu va fi guvern de uniune naţională, pentru că Iohannis nu poate să conceapă. El vrea să aibă guvernul lui.

Suntem la un click distanţă de sfârşitul lumii.
 
Cum vedeti evoluţia stării politice a României în perioada 1 iunie-1 decembrie?
 
Ion Cristoiu: E limpede că deja virusul a ieşit din capul oamenilor. Chestia cu virusul nu mai ţine. Asistăm la ora actuală la un conflict uriaş între restricţii şi relaxarea omului. Iohannis sau Orban e cel care frânează.
 
Marius Tucă: Eu cred că Iohannis. 
 
Ion Cristoiu: Acum se vede incapacitatea guvernului de a administra orice. Ei nu etapizează, ei nu pot prevedea nici cu 2 minute înainte. Lui Orban i s-a dat un pom deja plantat şi el nu s-a enervat. Până în toamnă, Iohannis şi băieţii se vor strădui să îl răstoarne pe Ciolacu şi să îl înlocuiască cu persoanalităţi gen Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu. Are nevoie de un PSD agresiv.

Aurescu a spus că Ungaria a trimis ajutoare în Transilvania pe motive etnice.
 
Marius Tucă: Aurescu este pus acolo să continue această temă cu Ardealul, că Victor Orban chiar vrea să fure Ardealul. Partidul care ar fi trebui să fie cel mai vocal în această perioadă de pandemie ar fi trebuit să fie USR. E clar că Nicuşor Dan este pa.
 
Ion Cristoiu: Este limpede că PNL şi Iohannis au renunţat la majoritatea de 40-45%. La ora actuală sunt în căutarea unei coaliţii de guvernare.
 
Marius Tucă: Ei cu tot ce adună acum abia ajung la 40%. Ar trebui să se facă o radicalizare a USR. Credeţi că USR nu are capacitatea să devină un partid mai agresiv?
 
Ion Cristoiu: Nu poate Dan Barna. El e un om de treabă. Dan Barna a fost înghesuit în coltul extremist, el nu este cu adevărat extremist. Barna nu poate fi nici de stânga, nici de dreapta.
 
Marius Tucă: USR nu a fost lăsat să iasă în perioada pandemiei pentru că ar fi luat foarte mult de la PNL.
 
Ion Cristoiu: În PSD, toţi îl invocă acum pe Dragnea. Klaus Iohannis a câştigat alegerile în urma urii pentru Dragnea. Gruparea care se pregăteşte îi reprosează lui Ciolacu că nu îl suspendă pe Iohannis. Iohannis este scos din minţi că Ciolacu nu îl scoate din minţi.
 
Marius Tucă: În ceea ce priveşte guvernul Orban?
 
Ion Cristoiu: Dacă guvernul Orban nu cade şi preşedintele să îl pună tot pe Orban, e un guvern care şi-a pierdut suflul. Nu înţeleg de nu îl schimbă. 
 
Marius Tucă: Credeţi că va fi Rareş Bogdan candidatul PNL la Primăria Capitalei?
 
Ion Cristoiu: Nu atâta timp cât trăieşte Orban.

PSD are neapărată nevoie de opoziţie. Fără opoziţie nu supravieţuieşte. Orice preşedinte PSD responsabil ştie că trebuie să intre în opoziţie. PRO Romania şi ALDE daca nu încep să susţina soluţii şi rămân numai aşa la critică, nu văd cum ar putea să crească, nici ele, nici PMP.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .