14 septembrie 2021

Ion Cristoiu: La renegocierea Acordului de Guvernare, PNL va pune drept condiţie indiscutabilă obţinerea ministerului Fondurilor Europene şi ministerului Transporturilor

Gabriela Antoniu

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că uşurinţă cu care preşedintele Klaus Iohannis a acceptat ca PNRR să fie aprobat abia în septembrie 2021 ţine de un Plan secret, care urmăreşte eliminarea miniştrilor USRPLUS de la guvernare în general, şi de la conducerea ministerelor Transporturilor şi Fondurilor Europene în special , astfel şi, în momentul adoptării de către UE, titlurile celor două ministere să fie îndepărtaţi. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

Sursă foto: Mediafax

„Rareş Bogdan a fost luni după-amiază invitatul emisiunii lui Ionuţ Cristache de pe TVR1 , botezată de moderator în chip polemic România9 , deşi emisiunea începe la ora 5 după-amiaza.

Sînt mai multe motive să văd în emisiune un eveniment. Ca de exemplu:

1) Rareş Bogdan na mai acordat un interviu despre situaţia din PNL şi din ţară de opt luni, mai precis din ianuarie 2021, de la interviul pe care i l-am luat la Aleph News . Despre evenimentele din ultimul timp Rareş Bogdan sa pronunţat doar prin scurte intervenţii tv.

2) Ionuţ Cristache a fost un adversar al lui Rareş Bogdan. A primit o sancţiune de la CNA pentru un pamflet TV îndreptat exact împotriva lui Rareş Bogdan. Pe vremea cînd era moderator, nici Rareş Bogdan nu tratează pe Ionuţ Cristache altfel decît pamfletar. Şi cu toate acestea, Ionuţ Cristache la invitat pe omul politic Rareş Bogdan şi omul politic Rareş Bogdan a acceptat. Ba chiar, la finele emisiunii, omul politic Rareş Bogdan şi-a cerut scuze de la gazetarul Ionuţ Cristache pentru înjurăturile la care la supus gazetarului Rareş Bogdan.

3) Emisiunea a avut un format aparte. Pe lîngă cei doi - moderatorul şi invitatul - a existat un alt treilea personaj, şi el invitat. Respectivul personaj se numeşte Ion Cristoiu. De regulă în astfel de împrejurări invitat gazetar vine pe post de analist. El are misiunea de a comenta răspunsuri omului politic la întrebările moderatorului. În emisiunea de luni, potrivit înţelegerii cu Ionuţ Cristache, eu n-am fost comentator, ci participant la interviu, mîna a doua a moderatorului, cum s-ar spune. Na fost pentru mine o premieră. Sînt autor de interviuri. Din cînd în cînd, accept însă postura de secund la un moderator pentru a-mi putea strecura şi întrebări mele. Cel mai bun interviu TV dat vreodată de Klaus Iohannis a avut formatul emisiunii de luni, de la TVR. E vorba de interviul dat de candidatul Klaus Iohannis ziaristului Rareş Bogdan la Realitatea în campania electorală din 2014. În emisiune am fost mîna a doua, secundul lui Rareş Bogdan. Îmi păstrez aprecierea că interviul a fost excepţional mai ales datorită prestaţiei lui Klaus Iohannis.

Principalul argument îl reprezintă însă adevărat că dintre toţi membrii echipei cîştigătoare, cu ei spun cei care-l susţin pe Florin Cîţu, Rareş Bogdan şi singurul de la care poţi scoate o ştire. Despre evenimentele care au clătinat scena noastră politică, Rareş Bogdan sa pronunţat doar prin scurte intervenţii TV. Un interviu e însă altceva. Mă număr printre jurnaliştii care urmăresc atent bătălia din PNL. Era normal în aceste condiţii să accepte invitaţia lui Ionuţ Cristache de a participa la emisiunea pentru a pune întrebări şi nu pentru a comenta.

Rareş Bogdan a devenit om politic. Şi ca orice om politic vine într-o emisiune Tv nu atît pentru a răspunde la întrebări, cît mai ales pentru a da mesaje. Prin urmare, în multe dintre răspunsurile sale am desluşit mesajele pe care echipa lui Florin Cîţu ţine să le transmită marelui public, delegaţilor la Congres, dar şi adversarilor din PNL şi de pe scena politică. Insistînd asupra unor răspunsuri în emisiune şi dînd deoparte (după) bla-blaurile politice, am desprins din interviul dat de Rareş Bogdan următoarea concluzie:

Echipa lui Florin Cîţu (dacă Florin Cîţu va fi preşedintele PNL) va renegocia cu USRPLUS condiţiile de refacere a Coaliţiei de Guvernare. PNL e decis să obţină o reducere substanţială a greutăţii USRPLUS în cadrul noului guvern. Rareş Bogdan a susţinut că două dintre ministere – al Fondurilor Europene şi al Transporturilor – trebuie să revină acum PNL. Întrebat de mine, Rareş Bogdan a răspuns că aceste ministere nu sînt negociabile.

 Negocierile vor începe abia după ce atît la PNL, cît şi la USRPLUS, vor fi avut loc alegeri interne. Deoarece teza renegocierii a fost susţinută şi de alţi membri ai echipei Cîţu, pare a mi se confirma teza, lansată de mine chiar de la debutul Crizei, că toate acţiunile lui Florin Cîţu împotriva USRPLUS au drept scop să-i facă pe liderii USRPLUS să plece de la guvernare. Dacă miniştrii USRPLUS ar fi fost revocaţi, PNL ar fi avut două probleme. Pe de-o parte, fiind vorba de revocare, care schimbă structura politică a Guvernului, ar fi trebuit să meargă în Parlament pentru a obţine un vot de încredere. Pe de alta, electoratul de Dreapta ar fi acuzat PNL c-a rupt Coaliţia. Prin ce a făcut USRPLUS după manevrele lui Florin Cîţu (Moţiunea de cenzură, alierea cu AUR, atacurile la Klaus Iohannis) PNL a trecut drept victima USRPLUS. O spune şi un sondaj naţional care dă dreptate PNL ( 24%) faţă de USRPLUS (20%). De fapt, PNL, sub conducerea lui Klaus Iohannis avea nevoie de supărarea USRPLUS pentru a putea renegocia Protocolul de colaborare. Pentru PNL şi Klaus Iohannis e vital ca ministerul Fondurilor Europene să treacă în mîinile PNL. Miliardele primite de la Bruxelles trebuie administrate de PNL. Pe de o parte, pentru că dă putere PNL, pe de alta pentru că aduce spor electoral. Încep să cred că uşurinţa cu care Klaus Iohannis a acceptat ca PNRR să fie aprobat abia în septembrie 2021 ţine de acest Plan secret, care urmărea ca momentul adoptării de către UE să fie unul fără prezenţa lui Ghinea în fruntea ministerului. După aprobarea PNRR, preşedinta Comisiei Europene va veni la Bucureşti, pentru ceremonia aprobării. Credeţi că va fi invitat demisionarul Ghinea?

Aşa cum am remarcat în emisiune pare că PNL face totul pentru ca USRPLUS să nu mai revină la Guvernare. Sau mai bine zis, ca să refuze noul Acord.

N-au luat în calcul asta artizanii Planului vizînd regîndirea relaţiei de putere din cadrul Coaliţiei?

Mai mult ca sigur, au luat în calcul.

Ei pariază însă pe:

1. Procentajul de doar 34% din populaţia ţării care declară că manifestă foarte mult şi destul de mult interes. Acest procentaj redus înseamnă că românii nu văd un dezastru în ceea ce presa prezintă drept dezastru naţional.

2. Folosirea refuzului USRPLUS pentru a arăta electoratului de Dreapta că USRPLUS sacrifică interesele Dreptei şi ale Ţării de dragul ciolanului.

3. Ezitarea USRPLUS de a trece în Opoziţie pentru trei ani de acum încolo. Dacă ar fi alegeri luna viitoare, USRPLUS ar merge în Opoziţie. Dar aşa, să stai trei ani în Opoziţie, unde va trebui să te aliezi cu AUR şi Ciuma Roşie nu e tocmai plăcut.

4. Presiunile exercitate din afară şi din interior asupra USRPLUS ca să accepte revenirea în Coaliţie.

Din afară, de la marile Puteri şi de la UE.

Dinăuntru de la clientela politică a USRPLUS care s-ar vedea despărţită de masa cu fripturi la care a ajuns atît de greu şi cu atîtea sacrificii.

Acesta e Planul Grupării Reformiste şi al lui Klaus Iohannis.

El are drept condiţie crucială alegerea lui Florin Cîţu în fruntea PNL.

Dacă învinge Ludovic Orban Planul se năruieşte.

Şi nu numai acest Plan, ci şi multe alte planuri, pe care doar le bănuim.”

 

NOT Ă : Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .