06 august 2020

Liderul USR Bucureşti, critic la adresa Guvernului Orban

Gabriel Pecheanu

Liderul USR Bucureşti, deputatul Claudiu Năsui, critică intenţia Executivului de a adopta o ordonanţă de urgenţă pentru majorarea salariilor angajaţilor direcţiilor de sănătate publică: „Angajaţii statului nu merită sporuri doar pentru că îşi fac treaba”.

Sursă foto: Mediafax

„Dacă dorinţa de relansare a economiei este cu adevărat o prioritate pentru România, atunci acţiunile noastre ar trebui să arate total opus. Aflăm că se pregăteşte un OUG pentru a creşte salariile angajaţilor din DSP: şefii ar urma să primească măriri de 40%, iar ceilalţi funcţionari o mărire de 30%. Cum este motivată această creştere? Cert este că nu în baza performanţelor. Nu trece ziua fără să mai aflăm de o calamitate pusă în seama DSP. De la telefoane la care nu răspunde nimeni cu orele, la ambulanţe care ar trebui trimise şi se lasă aşteptate cu zilele, probe fiziologice trimise prin curier fără a fi marcate ca atare, iar acestea sunt doar câteva exemple. Practic, recunoaştem că suntem atât de disperaţi să scăpăm de aceste contraexemple, încât suntem gata să plătim sporuri unor instituţii care nu funcţionează, doar ca acestea să îndeplinească ce scrie în fişa postului”, a scris pe Facebook Claudiu Năsui.

El afirmă că, poate, o soluţie mai bună ar fi să fie angajaţi „nişte profesionişti adevăraţi pe aceste poziţii care zeci de ani de zile au fost ocupate doar de pile şi activ de partid”.

„Angajaţii statului nu merită sporuri doar pentru că îşi fac treaba. Am ajuns să normalizăm că, pentru a avea o instituţie de stat funcţională, trebuie să o umplem de privilegii. Nu că asta ar garanta ceva. Este absolut contraintuitiv şi contraproductiv să creştem cheltuielile statului când economia a fost puternic lovită, iar declarativ spunem că ne dorim să sprijinim mediul privat şi să lăsăm mai mulţi bani în buzunarele cetăţenilor. Să nu uităm că aceste creşteri nu sunt gratis şi nu vin de la stat, ci vin de la fiecare român care munceşte şi e forţat să îşi împartă salariul cu statul doar pentru a susţine astfel de măsuri populiste”, a conchis liderul USR Bucureşti.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .