23 septembrie 2021

Maşină din coloana premierului Florin Cîţu, implicată în accident în Râmnicu Vâlcea

Gabriel Pecheanu

O maşină din coloana oficială a premierului Florin Cîţu a fost implicată joi într-un accident, în Râmnicu Vâlcea.

Sursă foto: Mediafax

Alina Gorghiu, susţinător al lui Florin Cîţu în competiţia internă, a declarat, la solicitarea MEDIAFAX, că o maşină a fost implicată într-o tamponare, în Râmnicu Vâlcea.

Gorghiu a spus că în maşină nu se afla premierul.

Acesta participa la o întâlnire în sediul Prefecturii Vâlcea.

La rândul său, Rareş Bogdan a spus că în timp ce premierul se afla în activitate, o maşină a plecat să alimenteze, iar la întoarcere a avut loc o uşoară tamponare.

„Maşina nu se afla în coloana oficială, iar premierul era în clădirea Prefecturii la momentul producerii tamponării”, a spus Bogdan.

Maşina implicată în accident nu este cea cu care circulă prim-ministrul, ci alta din coloana sa oficială.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .