22 aprilie 2021

Maşini înmatriculate într-o singură zi. Proiect UDMR

Gabriel Pecheanu

UDMR a depus în Parlament un proiect de lege care prevede reducerea birocraţiei şi a costurilor în ceea ce priveşte înmatricularea şi înregistrarea maşinilor.

Sursă foto: Mediafax

Conform proiectului, înmatricularea maşinilor ar urma să se realizeze într-o singură zi.

„Mulţi proprietari de maşini au declarat că procesul de înmatriculare al vehiculelor este foarte complicat în România. Acest lucru este cauzat de faptul că procedura de înmatriculare are loc în mai multe instituţii, implică multă administraţie, bani şi timp”, a declarat Benedek Zakariás, viceliderul grupului parlamentar al UDMR.

Potrivit iniţiatorilor, în cazul înmatriculării proprietarii ar trebui să se deplaseze într-un singur loc, de unde să li se elibereze toate documentele necesare pentru înmatriculare.

„Propunerea dispune ca înmatricularea vehiculelor să se desfăşoare numai la sediile Registrul Auto Român (RAR). Momentan, programările trebuie făcute în două locuri, iar pentru a demara procedura de înmatriculare simplificată dorim să consolidăm acest sistem pentru a putea rezolva înmatricularea vehiculelor într-o zi şi într-un singur loc”, a spus Bende Sándor, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii.

Dacă Parlamentul va adopta propunerea legislativă iniţiată de către UDMR, aceasta va intra în vigoare începând cu anul viitor.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .