16 iunie 2021

Orban: Camerele reunite vor dezbate miercuri solicitarea de revocare a Renatei Weber

Gabriel Pecheanu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că au fost convocate pentru miercuri, la ora 13.00, Camerele reunite pentru a dezbate solicitarea de revocare din funcţia de Avocat al poporului a Renatei Weber.

Sursă foto: Mediafax

„Comisiile juridice se vor întruni după şedinţa Birourilor Permanente Reunite pentru a elebora raportul pe solicitarea formulată de grupurile parlamentare PNL, USRPLUS şi UDMR şi vor pregăti până la începerea plenului raportul şi proiectul de hotărâre de revocare”, a declarat miercuri Ludovic Orban.

Acesta a fost întrebat ce îi reproşează Renatei Weber. „Încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării”, a răspuns liderul liberal, care a precizat că un nou Avocat al poporului va fi numit până la sfârşitul lunii iunie.

Întrebat, de asemenea, dacă s-a decis în Coaliţie cine o va înlocui pe Renate Weber, Ludovic Orba a spus: „Când vom avea o decizie, o vom face publică”.

Rapoartele Avocatului Poporului din perioada 2018-2020 au fost respinse marţi în plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului.

„Ca urmare a rezultatului acestui vot, noi vom solicita revocarea Avocatului Poporului. (...) Mâine dimineaţă vom convoca BPR pentru a stabili o reuniune de plen. Dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale, vom dezbate şi cererea de revocare”, a spus marţi Ludovic Orban.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .