05 iulie 2021

Orban, despre USR: nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce

Gabriel Pecheanu

Partenerii de guvernare ai PNL par să nu se fi născut în România, fiind absenţi de la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, a spus preşedintele PNL, Ludovic Orban, în cadrul Conferinţei Judeţene de alegeri a Organizaţiei PNL Bacău.

Sursă foto: Mediafax

„Avem nişte parteneri de guvernare care, de multe ori, parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la drapelul naţional, nu i-am văzut la momente esenţiale în celebrarea a tot ceea ce este simbol al naţiunii române, ca să nu spun că nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând cruce. Noi suntem altfel, noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, un partid care ţine cont de toată matriţa componentă a personalităţii României”, a spus Orban, într-un context legat de istoria partidului şi rolul jucat în societate.

Orban a insistat şi asupra respectului faţă de partid, cât şi asupra relaţiior şi respectului dintre membri. „Eu am fost la pertu şi cu Valeriu Stoica şi cu Crin Antonescu şi cu Călin Popescu Tăriceanu, cu domnul Stolojan nu, recunosc, şi încă îi mai spun domnul preşedinte Stolojan, fiind o diferenţă de vârstă care mi-a impus i un respect pe care l-am dobândit în cei 7 ani de acasă, faţă de cei care au câţiva ani în plus faţă de mine. Am fost la pertu cu Alina Gorghiu, cu Vasile Blaga, dar eu, întotdeauna, când m-am adresat colegilor mei, care au deţinut funcţia de preşedinte, m-am adresat cu apelativul: domnule preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Asta înseamnă respect faţă de Partidul Naţional Liberal şi înseamnă respect faţă de această instituţie fundamentală de preşedinte al PNL, care a fost girată de uriaşii Brătieni şi de toţi cei care, practic, au transformat PNL în coloana vertebrală a României şi în forţa care a asigurat dezvoltarea, modernizarea României, europenizarea României”, a spus preşedintele PNL.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .