03 august 2020

Orban, mesaj către PMP: Nu există negocieri eşuate. Ne vom sprijini reciproc în consilii

Gabriel Pecheanu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, referindu-se la faptul că PMP nu a fost cooptat în alianţe cu USR, că nu există negocieri eşuate şi că liberalii au disponibilitatea de a coopera cu formaţiunea condusă de Eugen Tomac în consiliile judeţene şi locale.

Sursă foto: Mediafax

„Nu există negocieri eşuate. Noi avem disponibilitatea de a coopera, aşa cum cooperăm la guvernare, de a coopera în consiile judeţene, în consiliile locale, în CGMB, la nivelul sectoarelor”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă Guvernul mai are susţinerea PMP în Parlament după ce această formaţiune nu a fost cooptată în alianţa PNL-USR.

El a spus că, în cele mai multe circumscripţii, fiecare partid merge pe liste proprii.

„Într-un fel este normal, fiecare partid are proprii candidaţi. Nu ne atacăm în campanie şi ne vom sprijini reciproc în consiliile judeţene şi în consiliile locale”, a mai spus Orban.

Liderii Alianţei USR PLUS şi PNL au anunţat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă, că îl susţin pe Nicuşor Dan pentru Primăria Generală şi vor susţine candidaţi comuni la primăriile de sector, respectiv:

Sectorul 1 - Clotilde Armand
Sectorul 2 - Radu Mihaiu
Sectorul 3 - Adrian Moraru
Sectorul 4 - Simona Spătaru
Sectorul 5 - Cristian Băcanu
Sectorul 6 - Ciprian Ciucu.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .