19 februarie 2020

Ordonanţa de urgenţă privind anticipatele, RESPINSĂ de Senat, cu voturile PSD, UDMR, ALDE şi PMP/ Orban: PNL va ataca la CCR respingerea OUG

Mediafax

Senatorii au respins, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă pentru organizarea alegerilor anticipate, intrată într-un mod accelerat pe ordinea de zi a Senatului. Proiectul de respingere va ajunge la Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional.

Sursă foto: Mediafax

Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 4 februarie, fără avizele Consiliului Legislativ, şi a fost transmisă cu întârziere la Monitorul Oficial.

Principalele prevederi din OUG sunt posibilitatea de a vota oriunde în România, indiferent de adresa de domiciliu, trei zile de vot în Diaspora ca la alegerile prezideniale şi dublarea numărului de parlamentari din diaspora.

De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfăşurării acestora se stabileşte cu cel puţin 50 de zile înaintea votării, faţă de 90 de zile câte erau prevăzute în prezent.

Ordonanţa de urgenţă pentru alegerile anticipate, puternic contestată de PSD şi UDMR, a intrat în procedură accelerată în Parlament. Actul adoptat în 4 februarie, a fost publicat în Monitorul Oficial, după 10 zile de la adoptare în şedinţa de Guvern, pe 14 februarie, după ce mai întâi a ajuns la Senat.

PSD şi UDMR au contestat atât forma, că a fost emisă ordonanţă de urgenţă în domeniul legilor electorale în condiţiile în care ar fi trebuit să fie un proiect de lege, dar şi fondul ei, pentru că, în opinia lor, libertatea de a alege secţia unde să votezi duce la turism electoral.  

 

Orban: PNL va ataca la CCR respingerea OUG pe anticipate

Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat că PNL va ataca la CCR respingerea Ordonanţei de Urgenţă pe anticipate, dacă va trece şi de Camera Deputaţilor.

Dacă respingerea ordonanţei va trece şi de Camera Deputaţilor, PNL va sesiza Curtea Constituţională, a anunţat Ludovic Orban.

„Avem soluţii. Nu ajunge o lege să fie promulgată aşa de repede. Putem ataca la CCR, avem multe soluţii. Eu sunt convins de faptul că această reglementare este extrem de necesară, este benefică, întăreşte democraţia, lărgeşte drepturile electorale ale cetăţenilor şi nu poate să fie numit neconstituţional textul ordonanţei”, a afirmat, miercuri, premierul.

 

 

 

Cum au explicat senatorii votul din plen

Senatorul USR Florina Presadă a explicat că partidul din care face parte a votat împotriva respingerii acestei ordonanţe de urgenţă deoarece PSD nu îşi doreşte reprezentarea corectă a Diasporei, referindu-se la prevederea privind creşterea numărului de parlamentari pentru românii de peste hotare care apare în actul normativ.

„USR a cerut în mai multe rânduri întrunirea comisiei speciale astfel încât să fie puse în acord legile electorale. Dacă s-ar fi dorit să avem o legislaţie electorală cu prevederi clare, s-ar fi putut face, dar nu am avut voinţă politică de la majoritarea PSD. Am votat împotriva respingerii aceste OUG, pentru că nu e normal o majoritate formată în jurul lui Dragnea să decidă cum votează românii. PSD nu îşi doreşte reprezentare corectă pentru diaspora şi nu îşi doreşte anticipate pentru că nu ar mai obţine acelaşi număr de parlamentari ca în 2016. Credem că e nevoie ca Diaspora să fie reprezentată în mod corect”, a afirmat Florina Presadă, la explicarea votului în plenul Senatului.

În schimb, Şerban Nicolae a spus că este clar că Guvernul Orban nu a dorit o dezbatere transparenţă şi de aceea a emis această OUG.

„Potrivit Constituţiei prin legea de aprobare sau respingere a OUG Parlamentul va reglementa măsuri. Există pe rolul Parlamentului propuneri legislative în materie electorală inclusiv legate de locale, dar şi parlamentare. E clar că Guvernul nu a dorit să facă o dezbatere publică, transparentă. De aceea ne-am opus acestei OUG. Nu vă mai prefaceţi că apăraţi drepturile românilor din Diaspora. Îi minţiţi. Dacă voiaţi dezbatere, noi făceam oricând. Noi nu am făcut prin ordonanţe de urgenţă”, a afirmat senatorul PSD, în plen.

Senatorul neafiliat Dorin Bădulescu a declarat că nu era necesară ordonanţat de urgenţă, deoarece Parlamentul are mecanisme rapide prin care poate reglementa măsuri în legislative electorale.

„Ştiţi de ce nu era de votat această OUG? Nu era de votat pentru că aveam nişte mecanisme extrem de rapide prin care puteam reglementa. Vă aduceţi aminte că am reglementat într-o săptămână pentru Diaspora, când era nevoie? De aia spun că blatul între cele două partide mari are un singur scop, să omoare partidele mici, astfel încât democraţia să fie afectată. Astfel încât acest lucruri nu pot fi tolerate”, a subliniat Bădulescu.

 

 

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .