05 august 2021

Tomac: Abordarea lui Klaus Iohannis privind restricţiile pentru nevaccinaţi, fundamental greşită

Gabriel Pecheanu

Poziţionarea preşedintelui Klaus Iohannis pe tema restricţiilor pentru persoanele nevaccinate nu este cea mai fericită, spune eurodeputatul Eugen Tomac, care afirmă că vaccinarea obligatorie a angajaţilor din sistemul sanitar şi a profesorilor este „o soluţie ce merită luată în seamă”.

Sursă foto: Mediafax

„Este o abordare greşită fundamental, în primul rând pentru că discutăm despre sănătatea publică şi nu cred că discutăm despre fapte de îngrădiri sau discriminări care pot fi prezentate în această cheie, dintr-un simplu motiv, pentru că putem trece prin această pandemie doar dacă ne vaccinăm, altfel nu vom reveni foarte rapid la perioada de dinainte de pandemie (...). Nu cred că poziţionarea preşedintelui este cea mai fericită, pentru că nu discutăm despre libertăţi fundamentale îngrădite, ci despre modalităţi prin care putem evita un dezastru mult mai mare”, spune la RFI Eugen Tomac.

Şeful statului a declarat anterior că nu va accepta măsuri care duc la discriminări, dând de înţeles că nu agreează ideea unor eventuale restricţii pentru persoanele nevaccinate.

Întrebat dacă angajaţii din sistemul sanitar şi profesorii ar trebui obligaţi să se vaccineze, eurodeputatul a răspuns: „Cred că este o soluţie care merită luată în seamă şi cred că ar trebui explicată această obligativitate, pentru că discutăm de personalul sanitar, care din nefericire are în corpul său destule voci care pun sub semnul întrebării vaccinarea. Cred că este o abordare profund greşită, suntem în plină criză de sănătate, mor milioane de oameni şi cred că singura soluţie pentru a putea trece mai rapid prin această criză este să fim responsabili, maturi şi cu mult mai multă fermitate trebuie acţionat în ideea vaccinării cetăţenilor într-un număr cât mai mare, fără a-i obliga, bineînţeles”.​

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .