04 august 2020

Tomac, despre USR: Partidul “Altfel decât ieri” a votat „cu ochii larg închişi” propuneri ale PSD în Parlament

Gabriel Pecheanu

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că liderul USR Bucureşti, Claudiu Năsui, era, în urmă cu câteva luni, total împotriva susţinerii lui Nicuşor Dan la Primăria Generală a Capitalei şi le reaminteşte celor de la USR că au votat „cu ochii larg închişi” propuneri ale PSD în Parlament, deşi tocmai acest lucru au reproşat PMP.

Sursă foto: Mediafax

„În urmă cu câteva luni, la o întâlnire solicitată de el, Claudiu Năsui susţinea că o eventuală susţinere din partea USR pentru Nicuşor Dan ar reprezenta o adevarată problemă, întrucât partidul îşi dorea să-l susţină mai mult pe Vlad Voiculescu pentru această poziţie. Acum Năsui, in mod absolut cinic, intervine public în sens contrar, invocând că ei nu şi-au dorit ca PMP să fie implicat într-un proiect comun deoarece unii colegi din partidul nostru nu au votat întotdeauna împotriva la Bucureşti”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.

El a mai afirmat că liderul USR Bucureşti „ uită” două lucruri.

„Unii consilieri locali USR chiar au plecat la PSD - da, la PSD Bucuresti, “ciuma roşie” - ceea ce la noi nu s-a întâmplat. De ce domnul Năsui şi colegii săi parlamentari au votat pentru candidaţii propuşi de PSD în fruntea Curţii Conturi şi a CNCD? Oare acesta este un compromis acceptabil? Amintesc că PMP a fost singurul partid care a votat împotriva tuturor candidaţilor PSD, votaţi în urmă cu o lună în Parlamentul României, în timp ce USR şi celelalte partide au votat cu ochii “larg închişi” toţi oamenii propuşi de Ciolacu şi de Ponta”, a conchis liderul PMP.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .