17 ianuarie 2022

Tomac: După parlamentare pare că PMP şi-a pierdut spiritul de echipă. Se impune un congres

Gabriel Pecheanu

Eugen Tomac, fost lider PMP, afirmă că partidul traversează o perioadă dificilă pentru că la un an de la parlamentare, când a luat aproape 5%: „Pare ca şi-a pierdut spiritul de echipă care a existat în interiorul nostru şi majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui congres”.

Sursă foto: Mediafax

„Câteva minciuni care circulă în aceste zile. PMP se pregăteşte să fuzioneze cu PNL. Fals! Nu există la ora actuală un asemenea subiect pe agenda PMP, el a fost discutat anul trecut de două ori. Prima dată a avut loc o întâlnire a domnului Preşedinte Diaconescu, la invitaţia liderului PNL şi a doua întâlnire s-a desfăşurat într-un format mai larg la care am participat şi eu. Această întâlnire a avut loc pe 9 noiembrie. Tomac vrea să verse PMP în PNL. Fals! Eu am participat, împreună cu domnul Diaconescu, doar la o singura întâlnire ce a avut pe agenda această invitaţie a liberalilor, cea din 9 noiembrie. În afară de aceasta întrevede, eu nu am avut niciodată cu nimeni altcineva din conducerea PNL vreo discuţie/întâlnire pe subiecte ce vizează o eventuală fuziune”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

El neagă că a negociat pentru el o funcţie la alegerile europarlamentare.

„Fals. Având în vedere că nu a mai existat o altă întâlnire decât cea din 9 noiembrie unde s-a discutat de principiu despre un proiect comun PNL-PMP, iar singura persoană care a solicitat ceva concret din partea liberalilor nu am fost eu. Niciodată nu am negociat funcţii pentru mine în numele PMP, eu le-am obţinut prin vot. Niciodată nu mi-am trădat sau minţit colegii, tocmai de aceea am reuşit să construim un partid liber, curat şi curajos. Nu a fost, însă, suficient, pentru că politica se face pe voturi, iar PMP în 2020 a pierdut de la alegerile locale pana la cele parlamentare peste 200 000 de voturi.
Astăzi, PMP traversează o perioadă dificilă pentru că la un an de la alegerile parlamentare, când am luat aproape 5%, partidul pare ca şi-a pierdut spiritul de echipă care a existat în interiorul nostru şi majoritatea liderilor au decis că se impune rapid organizarea unui nou congres pentru a ne redresa activitatea şi a ne continua lupta politică”, conchide europarlamentarul.

Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a respins, joi, informaţiile apărute pe pagina de Facebook a formaţiunii, potrivit căreia membrii conducerii au decis organizarea unui congres: „Deciziile de demitere şi numire a altor persoane pe loc, cât şi aşa-zisul Congres anunţat pentru februarie sunt ilegale”.

O parte a conducerii PMP a decis să convoace congresul pentru alegerea unor noi lideri naţionali. În partid sunt mai multe tabere care fie doresc să fuzioneze cu PNL, fie doresc să colaboreze cu liberalii.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .