30 noiembrie 2020

Tomac: Nişte golani din politică promovează de câteva zile o mare minciună

Gabriel Pecheanu

Liderul PMP, Eugen Tomac, îl critică pe preşedintele ProRomânia, Victor Ponta, care a afirmat că formaţiunea fondată de Traian Bîsescu nu va trece pragul electoral la alegerile parlamentare: „Nişte golani din politică promovează de câteva zile o mare minciună”.

Sursă foto: Mediafax

„A început marea manipulare! Nişte golani din politică promovează de câteva zile o mare minciună pe care o auzim în preajma tuturor scrutinelor electorale cu scopul de a induce în eroare electoratul PMP. Nu aveţi nicio şansă! Au spus-o şi alţii înaintea voastră şi nu ne miră că din disperare tot în PMP loviţi. În loc să vă ocupaţi să gestionaţi eşecul care vă paşte, atacaţi PMP. Nicio grijă”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

Victor Ponta a afirmat duminică seara că, otrivit unui sondaj de opinie, fără a preciza compania care l-a realizat, că PMP nu va intra în Parlament.

„Ultima prostie spusă aseară de Ponta mă face să râd în hohote. Victoraş, ştiu că tu cu Dragnea pe liste ai insomnii. Stai liniştit, Tăriceanu este copia fidelă a lui Dragnea şi orice aţi face tot 4%, ca la locale, veţi lua. Singurul partid care are un electorat loial unei cauze este PMP. Sunt absolut sigur că susţinătorii noştri vor fi la vot pe 6 decembrie şi ne vor acorda din nou încrederea, pentru că nu i-am trădat niciodată. Mai uşor cu manipularea din sondaje. Aşa a plecat din politică şi Dragnea, cosmetizând sondaje. Cel mai bun sondaj este cel de la ora 21.00 din 6 decembrie. Nu puteţi voi minţi şi fura cât putem noi vota”, conchide Tomac.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .