03 august 2020

Tudose: Ne-am înecat la mal şi de data asta

Gabriel Pecheanu

Fostul premier Mihai Tudose declară că „într-o situaţie care se degradează dramatic de la o zi la alta”, grija PNL şi USR-Plus e să împartă primăriile de sector din Bucureşti şi să „racoleze candidaţi pentru localele de la Paştele cailor”. „Ne-am înecat la mal şi de data asta”, adaugă el.

Sursă foto: Mediafax

„<Altfel de politică>? Cum reuşeşte Ungaria să aibă, la o populaţie pe jumătate cât România, de aproape 12 ori mai puţine cazuri de Covid-19 şi un sfert din decesele înregistrate la noi? Cum poate Bulgaria, care are tot cam jumătate din locuitorii României, să aibă de 4 ori mai puţini diagnosticaţi şi de 6 ori mai puţini morţi de coronavirus? Dar Grecia, tot cu jumătate din populaţia noastră, cum poate avea de 11 ori mai puţini bolnavi şi decedaţi? Şi asta în condiţiile în care grecii se încăpăţânează şi reuşesc să primească turişti străini, salvând ce se mai poate salva din acest sezon estival. Iar Ungaria şi Bulgaria sunt ţări de tranzit rutier intens în perioada asta. Dar Polonia, cu o populaţie dublă faţă de a României, cum poate să aibă mai puţini infectaţi şi morţi decât noi? Ne-am înecat la mal şi de data asta. În primul rând, din cauza momentelor de vid legislativ, prin care Guvernul şi-a pus capac propriilor bâjbâieli amatoriste. Lipsa de competenţă şi credibilitate a autorităţilor a lăsat loc dezinformării masive, la care s-au înghesuit să pună umărul idioţii utili şi jefuitorii de cadavre”, a scris pe Facebook Mihai Tudose.

El afirmă că, „într-o situaţie care se degradează dramatic de la o zi la alta, grija PNL şi USR-Plus e să împartă primăriile de sector din Bucureşti şi să racoleze candidaţi pentru localele de la Paştele cailor”.

„Situaţia de la Iaşi va intra în antologia umorului negru al acestei perioade. Mor oamenii cu zile, dar puritanii politicii româneşti se bat pe transferuri îmbibate de principii: PNL şi-a găsit candidat la primărie un pesedist, iar USR-Plus şi-a stabilit candidat la Consiliul Judeţean un liberal. Asta da primenire, asta da alternativă! <O altfel de politică>, de-i sare românului muştarul, când vede că e luat de prost în halul ăsta, iar grijile lui cele mai apăsătoare – boala şi sărăcia – sunt ultimele preocupări ale găştilor de lupi moralişti ce se înghesuie la ciolan!... Ca Prim-ministru, am salvat de la închidere şi hăcuire imobiliară Institutul Cantacuzino... ce aţi făcut cu el? Ce sume şi ce <eforturi> a investit Guvernul acum în astea 5 (cinci) luni de pandemie? Că eu zic că ne cam era de folos... Dar.... ,,un alt fel de politică”..... Să ne ajute Dumnezeu.... căci cu <păgânii> guvernamentali ne-am cam lămurit”, a adăugat europarlamentarul social-democrat.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .