19 iulie 2021

Un deputat PSD cere public demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu. Proiecte „cu dedicaţie pentru prieteni politici”, în PNRR

Cosmin Pirv

Sursă foto: Mediafax

„Cer public demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu! Comisia Europeană mi-a dat dreptate zilele trecute când a cerut ministrului Energiei, Virgil Popescu, să includă în PNRR selecţie competitivă de proiecte (call) şi nu proiecte individuale alese pe sprânceană, ca până acum”, a scris pe Facebook deputatul PSD:

Acesta susţine că, de mai bine de o lună, i-a atras atenţia, printr-o interpelare, ministrului Energiei că proiectele pe care le-a prevăzut în PNRR sunt „cu dedicaţie pentru prieteni politici”.

„Răspunsul primit...ca de obicei fără nici o argumentaţie sau legătură cu întrebările adresate. A fost nevoie de întâlniri la Bruxelles pentru ca, acum, să poată participa orice companie din România la depunerea de proiecte pe PNRR, nu numai cele agreate de actuala guvernare. Pentru modul cum a gestionat această situaţie, cer public demisia ministrului Energiei, Virgil Popescu”, a mai scris Claudiu manta pe reţeaua de socializare.

Proiectul de 600 de milioane de euro Romgaz-GSP Power a fost scos din PNRR. Decizia a fost luată după discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene. „Le-am eliminat, petru a nu mai fi întrebări”, a spus Virgil Popescu, ministrul Energiei.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .