14 septembrie 2021

Un eurodeputat român cere Comisiei Europene modificarea urgentă a legislaţiei platformelor online

Gabriel Pecheanu

Europarlamentarul Eugen Tomac cere Comisiei Europene ajustarea de urgenţă a cadrului legislativ în domeniul economiei digitale. El afirmă că printre principalele probleme identificate se regăsesc funcţionarea platformelor online sub un statut juridic incert şi clasificarea greşită a lucrătorilor.

Sursă foto: Mediafax

„Avansul tehnologic din ultimii ani a mutat foarte multe activităţi în online. Pentru fiecare dintre noi a comanda un Uber, o masă de prânz sau o cină, precum şi diverse produse din magazinele online nu mai este ceva nou. Economia digitală se află în continuă dezvoltare şi aşa este firesc să fie. Acest domeniu s-a dezvoltat rapid pentru că oamenii au tot mai mare încredere în serviciile comandate online. Din nefericire, statele nu au reuşit să ţină pasul cu aceste transformări şi se impun o serie de reglementări rapide care să le ofere drepturi şi garanţii reale tuturor lucrătorilor platformelor online”, a spus în Parlamentul European Eugen Tomac.

El afirmă că problemele principale, pe scurt, sunt funcţionarea acestor platforme sub un statut juridic incert, cadrul legislativ nearmonizat la nivel de state membre, precum şi clasificarea greşită a lucrătorilor pe platforme online ca persoane care desfăşoară o activitate independentă şi nu ca angajaţi.

„De aceea, am cerut ieri (luni - n.r.) Comisiei (Europene - n.r.), la dezbaterea cu privire la acest subiect din plenul Parlamentului European, să ajusteze de urgenţă cadrul legislativ, astfel încât să oferim acestor oameni acces la protecţie socială, condiţii de muncă sănătoase şi sigure, concediu de odihnă şi drept la pensie clar reglementate. Este un domeniu în continuă expansiune pe care trebuie să îl ajutăm cu legi clare şi garanţii reale pentru cei care aleg să îşi desfăşoare activitatea pe platformele online. Pe de altă parte, la fel de multă grijă trebuie să avem în continuare şi faţă de consumatori, beneficiarii serviciilor pe care lucrătorii online ni le pun la dispoziţie. Este esenţial să îi protejăm deopotrivă, aşa cum este firesc într-o societate europeană, unde drepturile şi obligaţiile sunt respectate în egală măsură”, conchide Tomac.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .