30 iunie 2020

USR atacă la CCR legea care permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate

Gabriel Pecheanu

Uniunea Salvaţi România a anunţat, marţi, că atacă la CCR, alături de PNL, modificările aduse de Parlament Legii nr. 33/1994, prin care se va permite construirea de hidrocentrale în arii naturale protejate.

Sursă foto: Mediafax

„E una dintre cele mai nocive legi la adresa mediului pe care le-am dezbătut, în actuala legislatură, în Parlament. Mi-e greu să înţeleg cum a fost adoptată la Camera Deputaţilor, după ce la Senat a fost respinsă cu unanimitate. Interesul public major, în înţelesul directivelor europene şi al oricărui om responsabil este protejarea mediului, nu distrugerea lui. Băgatul râurilor pe ţeavă înseamnă suferinţă şi moarte nu doar pentru peşti, animale şi păduri, ci pentru toţi cetăţenii români, pentru copiii şi nepoţii noştri. Când studiile ştiinţifice arată, fără echivoc, că distrugerea biodiversităţii a fost una dintre cauzele majore ale pandemiei de COVID-19, să votezi pentru a o distruge pe mai departe arată o iresponsabilitate criminală. Sper că membrii CCR vor înţelege care este, cu adevărat, interesul public major şi că respectarea dreptului la un mediu sănătos, aşa cum e prevăzut în Constituţie, nu reprezintă un moft, ci o necesitate”, spus senatorul USR Mihai Goţiu, membru în Comisia pentru Ape şi Păduri.

USR aminteşte că, în 2015, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement în cazul României din cauza amenajărilor hidroenergetice care afectează habitatele, iar, dacă problemele nu se rezolvă, ţara noastră riscă să fie acţionată la Curtea de Justiţie a UE.

În sesizarea adresată Curţii Constituţionale, semnatarii invocă atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate.

„Este vorba, pe de o parte, de încălcarea principiilor conciziei şi preciziei textului juridic, legea criticată conţinând norme neclare şi lipsite de previzibilitate. Pe de altă parte, semnatarii sesizării arată că actul normativ încalcă art. 44 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile în care exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie să fie o limitare excepţională a dreptului la proprietate”, potrivit USR.

De asemenea, în sesizare se argumentează că legea adoptată de Parlament instituie cadrul normativ pentru încălcarea obligaţiei constituţionale de protecţie a mediului şi derogă inclusiv de la cadrul normativ european care instituie garanţii pentru protecţia apelor şi biodiversităţii.

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .