13 octombrie 2020

USR, după alegerea lui Vlad Stoica la şefia ANCOM: PNL nu a avut niciun fel de opoziţie. A fost o mascaradă

Gabriel Pecheanu

Liderii USR susţin, după ce Vlad Stoica a fost votat în Parlament să preia funcţia de preşedinte al ANCOM, că „o instituţie cheie a fost capturată pentru următorii ani”: „PNL nu a avut niciun fel de opoziţie. A fost doar o mascaradă”.

Sursă foto: Mediafax

„Pe ultima sută de metri înainte de alegerile parlamentare, PSD s-a asigurat astăzi, cu tăcerea complice a PNL, că îşi impune omul la şefia ANCOM, instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor în România şi ar trebui să vegheze asupra unei pieţe de zeci de miliarde de lei. Alesul este Vlad Stoica, fost şef al Cancelariei premierului Victor Ponta şi martor în dosarul de corupţie al ex-baronului PSD de Mehedinţi Adrian Duicu”, transmite USR.

„Care a fost motivul important al acestei şedinţe comune? S-au adoptat măsuri urgente pe timp de pandemie? S-au adoptat măsuri importante sociale sau în sprijinul economiei? Nu. Motivul a fost acelaşi care domină clasa politică de 30 de ani: trocul cu funcţii. De la ANCOM, după vreo două luni de incompatibilitate, şi-a dat demisia domnul Grindeanu, numărul doi în PSD acum, dar nu exista vreo urgenţă să fie numit un nou preşedinte. Instituţia are doi vicepreşedinţi care pot prelua cu puteri depline acest mandat, iar noul Parlament legitim, mandatat şi ales de români, ar fi putut numi drept preşedinte la ANCOM o persoană care să nu fie implicată politic şi să fie un profesionist în domeniu. În 2009, Comisia Europeană ne-a spus că trebuie reglementat acest domeniu – o piaţă de miliarde, acum este şi miza 5G pe masă – de către o autoritate autonomă. Azi, parlamentarii s-au grăbit însă să aleagă din trei candidaţi PSD pe cineva dinainte determinat, pe fostul şef de cabinet al domnului Ponta, iar PNL nu a avut niciun fel de opoziţie. A fost doar o mascaradă”, declară Cătălin Drulă, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.

Liderii USR acuză că, prin votul de marţi, din plenul reunit al celor două Camere, a fost dovedit „trocul cu funcţii este la loc de cinste, iar aşa-zisele adversităţi între partidele vechi sunt doar de faţadă”.

„PSD nu mai avea acum legitimitatea să forţeze instalarea unui nou şef la ANCOM pentru următorii doi ani şi jumătate şi ar fi trebuit ca întreaga procedură să fie lăsată pentru următoarea legislatură, când să se desfăşoare nu cu depuneri de candidaturi de pe o zi pe alta şi nu cu avize de faţadă în comisiile de specialitate. Interesele sunt însă mari şi tot mai transparente, iar ele s-au văzut şi în încercările anterioare de modificare a legislaţiei astfel încât ANCOM să fie complet politizată”, mai arată comunicatul USR.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului l-a votat marţi pe Vlad Stoica, fostul şef al Cancelariei premierului în perioada guvernării Victor Ponta, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

monitorulpartidelor.ro este parte a trustului de presă MEDIAFAX și vă ţine la curent cu cele mai noi informaţii, dar și analize politice. Dacă v-a plăcut articolul, vă invităm să dați LIKE paginii noastre de Facebook .