PRO ROMÂNIA

Wiki

Senatorul gălăţean a intrat luni în contact cu o persoană care ulterior a aflat că are Covid 19. Nicolae Marin a decis să se izoleze la domiciliu, împreună cu soţia şi copilul lor. De asemenea, cei trei au făcut testul Covid şi acum aşteaptă rezultatele.

„Campania electorală este ultima mea grijă în condiţiile actuale. Este mai importantă sănătatea. Eu merg foarte mult, întâlnesc foarte mulţi oameni, de aceea m-am autoizolat. Nu vrea să risc să-i infectez şi pe alţii. Am făcut testul, eu, soţia şi copilul, ca să nu-i infectăm pe alţii stăm acasă. Aştept rezultatul. Am decis să suspend toate acţiunile electorale din perioada următoare până când voi primi rezultatul testului pe care îl voi face public. Îi asigur pe toţi cei care sunt alături de mine în această perioadă că sănătatea lor şi a familiilor lor este mult mai importantă şi, de aceea, consider că măsura autoizolării este primul pas care trebuie făcut într-o astfel de situaţie", a declarat, pentru MEDIAFAX, senatorul Nicolae Marin.

Senatorul Nicolae Marin este preşedintele Organizaţiei Pro România din judeţul Galaţi. El candidează pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi.